Cum s-a dezvoltat în timp tehnica de încălzire a locuințelor?

Te-ai întrebat vreodată cum au evoluat sistemele de încălzire la nivel mondial? Află din acest articol despre cum se încălzeau oamenii din cele mai vechi timpuri până astăzi.

© Shutterstock / MIKE FOUQUE

Era vetrelor

După cum toată lumea știe, în epoca preistorică, oamenii se încălzeau aprinzând un foc de lemne și strângându-se împreună cu ceilalți membri ai familiei în jurul lui. Chiar și în locuințele primitive, exista un loc ferit, construit din piatră, numit vatră, unde se făcea focul și de unde se transmitea în mediul ambiant căldura.

Din punct de vedere al puterii de încălzire, aprinderea unui foc era o idee excelentă, dar în ceea ce privea degajarea gazelor toxice rezultate în urma arderii, metoda lăsa multe de dorit. Ca din orice sursă de foc și din aceste vetre ieșea fum care făcea aerul din încăpere irespirabil și de aceea oamenii, încă din cele mai vechi timpuri, s-au apucat de perfecționarea metodei.

 

Era cărbunelui

Secole mai târziu, vetrele clasice au fost înlocuite cu vase speciale în care se ardeau cărbuni. Acestea nu erau prevăzute cu grătare, iar în interiorul lor, cărbunii se așezau unii peste alții, în straturi, în stare incandescentă, pentru a arde fără să degaje atât de mult fum. Acest sistem de încălzire avea un randament excelent, nu polua nici aerul și putea fi folosit la scară largă pentru că lumea era acoperită de păduri și astfel, cărbuni pentru foc se găseau mai mult decât suficienți.

Și chiar dacă metoda cărbunilor descrisă mai sus pare o metodă relativ primitivă, ea a fost folosită în Parlamentul Angliei de exemplu până acum 50 de ani. În anul 1970, pentru încălzirea impresionantei clădiri, încă se mai foloseau vase de mangal în care se ardeau cărbuni și era foarte cald deparece toată căldura produsă prin ardere era degajată în încăpere și încălzea aerul din interior.

 

Era sobelor

Pe măsură ce orașele au început să se extindă, crescând odată cu ele și nevoia de sisteme de încălzire, locul vaselor de mangal în care ardeau mocnit cărbuni de lemn a fost luat de sobe, niște cămine mai puțin evoluate, care erau folosite nu doar pentru încălzire, ci și pentru gătit.

Spre deosebire de vasele de mangal cu cărbuni de lemn, sobele ofereau două avantaje foarte importante. În primul rând, așa cum am menționat și în paragraful de mai sus, permiteau prepararea mâncării direct pe suprafața lor, iar în al doilea rând erau construite în așa fel încât produsele rezultate în urma arderii, respectiv fumul și gazele toxice, erau eliminate în exterior, prin niște burlane.

 

Era hipocaustelor

Hipocaustele pot fi considerate cele mai vechi sisteme de încălzire centrală din întreaga lume. Ele erau utilizate de romani și erau compuse dintr-un focar, de unde gazele rezultate în urma arderii se răspândeau prin niște sisteme de țevi pe sub pardoseala locuințelor. Apoi, gazele erau eliminate afară prin niște coșuri construite din argilă, care contribuiau și ele la încălzirea încăperii.

De la hipocauste a apărut și sistemul de încălzire a locuinței cu aer cald. Acest tip de sistem era compus tot dintr-un focar în care se așezau blocuri de granit ce se încălzeau atât de puternice încât aerul care intra în contact cu ele se încălzea și ele.

 

Era sistemelor centralizate

Cele mai vechi sisteme de încălzire care seamănă cu cele pe care le folosim noi în ziua de azi sunt sistemele de încălzire centrală. În prima vază a fost dezvoltată rețeaua de transport la distanță a aburului și a poi a apei foarte fierbinți.

Prima clădire de la noi din țară care a beneficiat de încălzire centrală este Teatrul Național din București, ridicat în anul 1856, iar cea de-a doua Ateneul Român, ridicat în anul 1888. Pentru ambele clădiri s-au folosit sisteme de încălzire centralizată pe bază de abur.

 

Era centralelor de apartament

Acum, mai performante chiar și decât sistemele de încălzire centralizată sunt cele centralele de apartament care oferă utilizatorilor lor o oarecare independență față.

În ziua de azi, chiar și în România, în aproape toate blocurile noi se montează centrale termice de apartament, ca cele pe care le poți găsi și în oferta de produse Viessmann, care încălzesc locuințele prin calorifere sau prin sisteme de tuburi instalate sub pardoseală.

Asistență

Aveți nevoie de ajutor pentru a selecta produsul potrivit?

Găsiți produsul