Cum funcționează instalațiile fotovoltaice?

Te felicităm sincer dacă ai ajuns să citești acest articol gândindu-te să instalezi un sistem de panouri fotovoltaice pentru locuința ta. Energia solară a început de mult să fie folosită la scară largă și oferă multiple beneficii celor care o utilizează, dar și mediului înconjurător.

Soare pe cerul albastru
© Shutterstock / Iakov Kalinin

Compania noastră Viessmann, un celebru producător german de cazane termice care de aproximativ cinci decenii produce și panouri solare, îți pune la dispoziție o gamă foarte variată de sisteme fotovoltaice moderne și eficiente, dar și know-how în domeniul utilizării energiei solare. De aceea, în acest articol îți vom prezenta pe larg principiile de funcționare ale sistemelor fotovoltaice și care sunt cele mai importante lucruri de care trebuie să ții cont la instalarea lor.

 

Cum funcționează sistemele fotovoltaice?

Sistemele fotovoltaice sunt formate dintr-o serie de panouri fotovoltaice care la rândul lor sunt compuse din celule solare. Celulele solare sunt niște mecanisme speciale care transformă lumina soarelui în energie electrică ce poate fi utilizată în interiorul unei locuințe sau într-un spațiu comercial.

Procesul energiei solare este un proces prin care se eliberează fotoni - așa numitele particule de lumină. În momentul în care lumina solară atinge metalul semiconductor din interiorul celulelor solare, electronii sunt eliberați și generează astfel curent continuu.

Toate panourile solare sunt realizate din sute de celule fotovoltaice care conțin silicon pe post de material semiconductor.

Generarea electricității este condiționată de crearea unui câmp electric care apare atunci când încărcăturile opuse interacționează între ele, așa cum se întâmplă atunci când se apropie polii opuși de la doi magneți.

Atunci când lumina soarelui ajunge la celulele solare ale unui panouri fotovoltaic, electronii se eliberează din mișcările atomului, iar prin interacțiunea lor cu fotonii creează curent continuu. Panourile solare mai conțin și niște plăcuțe metalice care permit curentului electric să treacă prin ele și să fie distribuit apoi în rețeaua electrică a locuinței.

 

Ce trebuie să știi despre modul de instalare a panourilor fotovoltaice?

Panourile fotovoltaice sunt compuse din mai multe celule fotovoltaice conectate între ele. Cu suficient de multe panouri solare, se poate alimenta orice fel de spațiu cu destul curent electric pentru toate dispozitivele din interiorul său. Dar dacă vrei să fii sigur că sistemul tău solar va produce suficient de multă lumină pentru a te putea izola complet de furnizorii de energie electrică și a trăi confortabil, ar fi bine să ceri sfatul unui specialist care să-ți spună exact de câte panouri solare ai nevoie.

Mai trebuie să ții cont și de faptul că puterea curentului electric produs de un sistem fotovoltaic variază în funcție de condițiile de vreme. Astfel, în zilele cu nori, sistemul nu poate produce la fel de mult curent electric ca atunci când afară cerul este senin.

De asemenea, în momentul instalării unui panou electric pentru casa ta, mai trebuie să montezi și un invertor. Rolul acestui aparat este de a transforma curentul continuu produs de panourile fotovoltaice în curent alternativ, care poate fi folosit de către aparatele electrice și electrocasnice din casă.

 

Ce legătură există între energia din rețeaua publică și panourile fotovoltaice?

Cele mai multe locuințe care folosesc energia solară pentru a produce curent electric rămân conectate și la rețeaua publică de energie electrică. Este foarte înțelept să procedezi astfel ca utilizator al energiei solare pentru a nu avea parte de surprize atunci când sistemul tău fotovoltaic nu este capabil să producă suficient curent electric pentru ceea ce tu ai nevoie.

Dacă rămâi conectat la rețeaua publică de curent electric, în momentul în care ai nevoie de mai mult curent electric decât ai produs, poți să îți iei necesarul de energie direct din rețea. Pe de altă parte, atunci când sistemul tău produce mai mult decât consumi, energia suplimentară se pompează în rețea și pentru contribuția ta primești o remunerație sau ți se scade din factura la curent.

În funcție de legătura lor cu sistemul public de energie electrică, există două tipuri de sisteme fotovoltaice: sistemele on-grid care nu au acumulatori pentru a stoca energia produsă de panouri și se conectează la rețeaua publică de curent electric și sistemele off-grid, care sunt complet separate de rețea și sunt dotate cu acumulatori care păstrează energia produsă și neconsumată, în vederea unei utilizări ulterioare.

Asistență

Aveți nevoie de ajutor pentru a selecta produsul potrivit?

Găsiți produsul