Cum să plătești cât mai puțin pentru costurile de întreținere ale locuinței?
Dacă ai ajuns să citești acest articol înseamnă că și ție ți se pare că plătești prea mult pentru întreținerea casei și vrei să faci o economie reducând din costuri. Din fericire, când vine vorba de întreținere, există o mulțime de lucruri pe care poți să le faci pentru a plăti mai puțin, fără însă a renunța la confort sau dimpotrivă, bucurându-te chiar de un trai mai bun. Iată câteva sugestii.
- Optează pentru încălzire în pardoseală în loc de calorifere
Chiar dacă inițial costul unui sistem de încălzire prin pardoseală este mai mare decât instalarea unor calorifere, în timp, această soluție de încălzire se poate dovedi mai eficientă, dar și mai economică. Pentru încălzirea prin pardoseală, poți opta pentru un sistem termic Viessmann și să obții rezultatele dorite în cel mai simplu și rapid mod cu putință, bucurându-te de un cămin cald și primitor indiferent de anotimp. Încălzirea prin pardoseală costă mai puțin decât cea prin calorifere deoarece, podeaua nu trebuie să ajungă la o temperatură la fel de mare precum caloriferele pentru a încălzi spațiul.
- Investește în panouri solare dacă vrei să plătești mai puțin la curent
Energia solară este energia viitorului. Spre deosebire de alte surse de energie, energia solară este nelimitată și gratuită. Dacă locuiești într-o zonă cu măcar câteva ore de lumină puternică pe zi, chiar și pe timpul iernii, merită din plin să investești în panouri solare cu ajutorul cărora să reduci factura de la curent. Studiile au demonstrat că panourile solare funcționează chiar și mai eficient în timpul sezonului rece și din acest motiv, chiar dacă acolo unde ți-ai ridicat casa iernile sunt aspre, doar ai grijă să cureți zăpada strânsă pe panouri ori de câte ori este nevoie și în ceea ce privește factura la energie, vei avea numai beneficii!
- Izolează-ți casa corespunzător
Izolarea casei este cea mai simplă, dar pe de parte și cea mai eficientă metodă de a reduce costul facturii de curent. O izolație corespunzătoare te ajută să păstrezi căldura în interiorul casei mai mult timp și atunci nu va mai trebui să-ți folosești atât de intens sistemul de încălzire care în fiecare secundă în care stă aprins consumă bani. Dacă nu ești convins de beneficiile izolării locuinței, poți solicita un certificat energetic, un act care costă foarte puțin și care îți arată exact cât ai putea să economisești dacă izolezi corespunzător.
- Investește într-un umidificator ca să te simți mai confortabil și să optimizezi cheltuielile de întreținere
Știai că senzația de frig din casa ta poate fi datorată de aerul prea uscat? Dacă creezi puțină umiditate vei putea să păstrezi mai ușor căldura în interior și nici nu trebuie să cheltuiești prea mult în acest sens deoarece un aparat de umidificare a aerului este foarte convenabil și își amortizează repede investiția.
- Becurile LED fac o diferență majoră
Dacă nu ai făcut-o încă, înlocuiește chiar acum toate becurile clasice din casa ta cu becuri LED: Acestea luminează mai intens, dar consumă mai puțin și au o viață fără de moarte în comparație cu becurile tradiționale. În plus, din punct de vedere estetic, arată și mai bine. Dacă sistemele de iluminat din casa ta lasă becurile la vedere, atunci merită din plin să investești în becuri LED deoarece acestea au un design mai plăcut. Dar și dacă abajurul veiozelor, lustrelor sau lămpilor pe care le deții acoperă complet corpul becurilor, becurile LED sunt o idee mai bună decât cele clasice deoarece oferă o lumină uniformă și odihnitoare.
Aceste cinci soluții pe care ți le-am prezentat în rândurile de mai sus sunt doar câteva din metodele prin care poți optimiza costurile întreținerii casei tale. Există și alte variante, dar dacă nu ai pus încă în aplicare tot ce ți-am prezentat, merită să folosești aceste idei ca punct de pornire. Astfel, vei avea parte de mai mult confort în propria ta casă, dar în același timp vei putea și să economisești mai mulți bani pentru familie, călătorii, educație, dezvoltare personală și orice alte lucruri pe care ți le dorești.